Acasă > Eveniment > Trecere frauduloasă a frontierei. Doi libanezi, prinși în județul Constanța

Trecere frauduloasă a frontierei. Doi libanezi, prinși în județul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni libanezi care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria. Cei doi au declarat ca sunt în luna de miere și voiau să ajungă la Constanța.

În data de 14.07.2018, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, pe raza localității Coroana, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Liban, un bărbat și o femeie, în vârstă de 30 de ani, respectiv 21 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Constanța, fiind în luna de miere.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii libanezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale”, menționează Poliția de Frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.