Wednesday, 18 October 2017
Acasă > Externe > Turcia confirmă identitatea unui dintre vinovații atentatului de la Ankara

Turcia confirmă identitatea unui dintre vinovații atentatului de la Ankara

Autoritățile turce au confirmat identitatea unuia dintre cei doi bărbați care au comis dublul atentat sinucigaș în fața principalei gări din Ankara, pe 10 octombrie, omorând 102 persoane, a declarat, luni, premierul turc, Ahmet Davutoglu, citat de Reuters. Într-un interviu acordat postului de televiziune AHaber TV, Davutoglu a afirmat că investigațiile privind cel de-al doilea atacator continuă, precizând că 15 persoane au fost reținute în legătură cu acest atentat, dintre care patru au fost plasate în arest preventiv. Premierul islamo-conservator Ahmet Davutoglu anunțase anterior că gruparea Statul Islamic este principalul suspect în dublul atentat sinucigaș care a avut loc la 10 octombrie, pe esplanada gării din Ankara, înaintea unui marș al păcii, omorând, conform unui ultim bilanț, 102 persoane, cel mai mare număr de victime într-un atac terorist din istoria Turciei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.