Vineri a avut loc sedința ordinară a Consiliului Local Mangalia

Consilierii locali din municipiul Mangalia au dezbătut şi adoptat mai multe proiecte de hotărâre cu caracter social. Unul dintre acestea se referă la reducerea impozitului pe clădire, pentru cetăţenii care au executat lucrări de reabilitare termică,  pe cheltuială proprie.

Pensionarii, veteranii sau copii ce provin din familii defavorizate şi care locuiesc în zonele îndepărtate ale oraşului beneficiază de transport gratuit. Iar un număr de 140 de elevi care locuiesc în zonele îndepărtate ale orașului sunt, zilnic, transportați pentru a frecventa cursurile şcolare. De asemenea, copiii cu nevoi speciale beneficiază de aceleaşi măsuri sociale.

Și elevii cu rezultate deosebite la învățătura vor fi recompensați pentru meritele lor. Municipalitatea a  decis ca şcolarii din clasele V-XI să-și petreacă vacanța într-un mod cât mai plăcut.

Vizavi de contractele păguboase în regim de concesiune, închiriere sau asociere, primarul spune că va merge până la reziliere dacă este cazul.

În cadrul şedinţei s-a stabilit un tarif maximal de 3,5 lei/km pentru taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Mangalia, în timp ce tariful minim a fost scos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *