duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Eveniment > 200 de “negri” depistați de inspectorii de muncă

200 de “negri” depistați de inspectorii de muncă

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 02 – 06 iunie 2014, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 2. 683.200 de lei. Au fost depistate 189 de persoane care lucrau fără forme legale.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.885 de controale, din care 2.759 au fost pentru munca fără forme legale. S-au aplicat amenzi în domeniu de 2.108.200 de lei din care 1.440.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 567 de angajatori.

16 de persoane fizice au fost sancţionate contravenţional deoarece au acceptat să muncească fără forme legale de angajare. Pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără contracte individuale au fost înaintate 5 propuneri de cercetare penală.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.834 de controale şi 1.187 de angajatori au fost sancţionaţi.

S-au aplicat amenzi în valoare de 575.000 de lei. La 4 angajatori s-a dispus oprirea echipamentelor de lucru pentru că exista pericol de accidentare. La 5 angajatori s-a dispus sistarea activităţii până la remedierea deficienţelor.

Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 37 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

“În județul Constanța, inspectorii noștri au depistat, în perioada 2-6 iunie, 22 de persoane care lucrau fără forme legale de muncă. Pentru toate aceste situații s-au întocmit note de constatare și procese-verbale de contravenție, pentru că societățile comerciale și persoanele fizice care folosesc forța de muncă la negru au fost sancționate cu amenda prevăzută de Codul Muncii. Și în perioada următoare vom monitoriza atent activitatea agenților economici de pe litoral, mai ales că în sezonul estival a crescut forța de muncă din stațiuni și avem indicii că există persoane pentru care nu s-au încheiat contracte de muncă”, ne-a declarat Eugen Bola, director executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *