Acasă > 2020 > mai > 26

Credincioşii primesc iar Lumina Învierii. Programul anunțat de Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului a decis să ofere din nou credincioşilor Lumina Învierii, ca în noaptea de Paşti. Evenimentul va avea loc în această noapte ( 26/27 mai 2020). ”La miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program: -ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând

Citește toată știrea

Informare meteo. Ploi și vânt în aproape toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie  a emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a ţării. Astfel, până pe 27 mai, ora 23:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată

Citește toată știrea

Bulgar prins cu 50 kg de heroină, la granițele României. Drogurile ar valora peste 1,5 milioane euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat - judeţul Dolj au descoperit, ascunsă în cabina unui camion condus de un cetăţean bulgar, cantitatea de 50 kg de substanță susceptibilă a fi heroină. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora peste 1.500.000 euro. Cercetările în cauză

Citește toată știrea