22 noiembrie, zi de grevă în administrația publică

  •  
  •  
  •  
  •  

consiliul-judetean-constantaPentru că nu au primit nicio mărire de salariu pe parcursul anului 2016, cei din administrația publică, funcționari publici dar și personal contractual, vor să protesteze. Marți, 22 noiembrie este ziua în care aceștia vor ieși din birouri pentru a-și spune nemulțumirile.

Și-au dorit creșteri salariale, pe care, însă, nu le-au primit. Astfel că au hotărât să iasă în fața instituțiilor unde lucrează pentru a-și striga nemulțumirile. După spusele celor afectați, demonstraţiile sunt împotriva angajatorilor direcţi care nu s-au implicat în creşterea salarială. Tot conform angajaților din administrația publică, cei care ar fi trebuit să facă în așa fel încât salariile să fie mărite s-au mulțumit cu exploatarea resursei umane, împotriva Guvernului care, contrar celor declarate, a dus o politică neunitară de creştere salarială, singurii beneficiari ai creşterilor salariale fiind Sănătatea şi Învăţământul. Protestele vor fi îndreptate și împotriva Parlamentului, care a ignorat în totalitate salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual – categorie de personal care asigură buna funcţionare a statului de drept. La acest moment, din motive juridice, nu este permisă o grevă generală. Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din Administraţia Publică au decis să protesteze în faţa instituţiilor publice purtând banderole albe.

„În aceste condiţii, în imposibilitatea organizării grevei, ne solidarizam şi vom participa la orice protest la care participă funcţionarii publici din România, pentru că protestele prin demonstraţii sunt garantate de Constituţie, fiind consfinţite ca drepturi şi libertăţi fundamentale”, a declarat Sebastian Oprescu preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici la nivel naţional.

Revendicările celor carel ucrează în administrația publică sunt legate de mai multe legi și ordonanțe de urgență ale Guvernului care fac referire la modul în care sunt calculate salariile acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *