duminică, septembrie 22, 2019
Acasă > Eveniment > 220.000 de țigări de contrabandă, confiscate de DIICOT

220.000 de țigări de contrabandă, confiscate de DIICOT

220.000 de țigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi și procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a 27 de percheziții efectuate la locuințele membrilor unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări, situate pe raza judeţelor Galaţi, Constanţa, Ialomiţa şi Brăila. Cei care au constituit grupul infracţional sunt: Ananie Nichita, Fluturaş Ionel, Taray Pavlo (cetăţean ucrainean) şi Mustăţea Costel.

Procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier specializat în contrabanda cu ţigări. Grupul infracţional era format atât din cetăţeni români cât şi din cetăţeni ucrainieni şi avea ca scop introducerea în România din Ucraina sau Serbia, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări, ce erau ulterior valorificate pe teritoriul naţional. În fapt, se reţine că inculpaţii Ananie Nichita, Fluturaş Ionel, Taray Pavlo (cetăţean ucrainean) şi Mustăţea Costel au constituit, începând cu luna februarie 2014 un grup infracţional specializat în activităţi de contrabandă cu ţigarete. Acestea erau introduse în România din Ucraina sau Serbia disimulate la bordul unor ansamble de nave comerciale propulsate de o navă tip împingător în timpul unor voiaje efectuate de acestea între porturile Izmail (Ucraina) şi Smederevo (Serbia), în timp ce navele tranzitau România. Ulterior, în timp ce se realiza tranzitarea României, în zona în care fluviul Dunărea are regim de apă interioară ţigările erau debarcate în ambarcaţiunile membrilor români ai grupului infracţional care ulterior au procedat la valorificarea acestora. Astfel, la data de 7.12.2014 au fost efectuate un număr de 27 de percheziții domiciliare, inclusiv în Constanţa, și o percheziție la bordul ansamblului de nave, propulsat de nava tip împingător Konstantin Borisov (sub pavilion ucrainean), ocazie cu care a fost găsită și ridicată o cantitate de țigări ce urma a fi introdusă în România, în mod ilegal, destinată membrilor români ai grupului infracțional. Au fost conduse la sediul organului de urmărire penală peste 25 de persoane. Anterior, la data de 31.07.2010 a fost efectuată o percheziție la bordul barjei autopropulsate Ivano Frankovsk (sub pavilion ucrainean), comandată de inculpatul Chystiakov Sergii (cetățean ucrainean), ocazie cu care a fost ridicată o altă cantitate de țigări ce urma a fi introdusă în România, în mod ilegal, destinată membrilor români ai grupului infracțional.

Sursă: replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *