27 septembrie. Românii își aleg primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni

Duminică, 27 septembrie, românii sunt așteptați la vot.

Peste 18 milioane de alegători  iși pot exercita deptul la vot,  pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali și județeni.

Alegerile se vor desfășura cu măsuri de protecţie sanitară, pentru a evita răspândirea noului coronavirus. Secțiile vor fi deschise între orele 07.00-21.00.

Au dreptul de a alege: cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; cetățenii români care nu au fost puși sub interdicție sau cărora nu le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă; cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Unde votează alegătorii?
Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz. Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință și unde sunt înscrişi în lista electorală
permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene).
IMPORTANT!
Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscriși pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reședința pe raza secției de votare la care s-au prezentat la vot.

Cine poate vota prin intermediul urnei speciale?

Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la

cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea “VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.

Pot solicita urna specială și persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, cu condiția să domicilieze în raza teritorială a circumscripţiei electorale comunale, orăşeneşti sau municipale în care au loc alegeri. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin hotărâre a Biroului Electoral Central.

Care este programul de votare?
Votarea se desfășoară duminică, 27 septembrie, între orele 7,00 – 21,00.
La ora 21:00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot.
Alegătorii care, la ora 21:00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot.

Reguli sanitare

Accesul alegătorilor în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot și la ieșirea din acesta;

Alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile;

În vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 metri față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca, astfel încât să acopere nasul și gura;

Alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală și va poziționa actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă, astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secției de votare să nu fie necesară;

Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT“. Pe cât posibil, buletinele de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT“ și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare, sub supravegherea și la indicația acestora. Dacă alegătorul și-a dezinfectat mâinile la intrarea în localul de vot și a purtat mască de protecție pe durata staționării în localul de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT“, buletinele de vot, pixul și documentele atinse vor fi considerate necontaminate;

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *