duminică, august 25, 2019
Acasă > Social > 30 de milioane de euro sunt cheltuiţi pentru consolidarea străzii Traian din Constanţa

30 de milioane de euro sunt cheltuiţi pentru consolidarea străzii Traian din Constanţa

Pe strada Traian din Constanţa, investitori străini au cerut, în urmă cu mai mulţi ani, sprijinul primarului Radu Mazăre pentru construirea unui centru comercial. Zona, mai puţin obişnuită din punct de vedere al solului, Portul Constanţa fiind în imediata apropiere, dar şi criza financiară le-au pus probleme investitorilor şi până la sistarea lucrărilor nu a mai fost decât un pas.

Astăzi, Radu Mazăre a organizat o conferinţă de presă chiar pe şantierul unde au fost realuate lucrările de consolidare a malului portului, după ce i-au fost aduse mai multe acuzaţii din partea oamenilor politici locali cum că a favorizat construcţia şi ar fi pus în pericol viaţa locuitorilor din zonă. Cu toate acestea, contructorul dă asigurări că nu este nimeni în pericol şi că nu există decât varianta finalizării acestei lucrări, care valorează aproape 30 milioane de euro. De altfel, primarul Radu Mazăre a dat asigurări că până la sfârşitul anului în curs, strada Traian va fi redeschisă circulaţiei, în prezent accesul autoturismelor fiind interzis din cauza acestor lucrări şi pentru a evita orice alt pericol.

Astfel, pentru consolidarea malului Portului din dreptul străzii Traian a fost suplimentat numărul de piloţi de susţinere a malurilor, de la 86 la 144, întreaga investiţie costând 30 milioane de euro, investiţia fiind una privată, administraţia condusă de Radu Mazăre necontribuind financiar cu vreun ban. „De la Primărie dăm zero lei”, a ţinut să precizeze primarul Radu Mazăre după ce a informat că intreaga lucrare de consolidare costă 30 milioane de euro.

De precizat că în zonă, aceeaşi investitori ar putea ca pe viitor să construiască acel spaţiu comercial pe care l-au promovat, unde vor exista şi birouri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *