sâmbătă, 19 septembrie 2020
Acasă > Social > UPDATE: 310 lei gigacaloria pentru constănțeni

UPDATE: 310 lei gigacaloria pentru constănțeni

În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, edilul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că în această iarnă preţul la gigacalorie va fi de 310 lei pentru toată lumea, preț menținut la fel şi anul viitor.

Update ora 17:34

Veste bună pentru constănțeni care nu vor mai plăti la fel de mult pentru încălzire. Consilierii locali au aprobat, în urmă cu puțin timp, propunerea de scădere a prețului gigacaloriei cu 13,5%. Astfel prețul gigacaloriei va fi de aproximativ 310 de lei.

Micşorarea preţului la gigacalorie pentru locuitorii oraşului Constanţa a fost posibilă după ce Guvernul a acordat o compensare de 19 milioane de lei. Asta după ce pentru moment, Primăria a pierdut şi cele 20 % din acţiunile din port.

“Până când va fi refăcută legea și o să scrie în ea că procentele aparțin Municipiului și nu Consiliului Local, Guvernul a fost de acord să ne dea o compensare financiară pentru această iarnă, iar ea va merge direct în subvenție. în locul sumelor de care am fi beneficiat, în urma acțiunilor pe care le dețineam la Port. Această compensare, la maniera la care ne-a fost acordată, poate fi dată doar sub formă de reducere a prețului gigacaloriei pentru toată lumea”, a afirmat Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa.

Primarul Constanţei speră ca de la anul legea să fie refăcută, iar Radu Mazăre speră ca guvernantii s[ fie de partea lui şi să obţină şi cele deja mult discutatele 13 procente suplimentare din acíunile Portului Constanta.

“Dacă va trece această lege, așa cum eu sper și cum avem asigurări dintr-o anumită parte a politicienilor, atunci Constanbța va beneficia înapoi de banii ei, ba chiar și de surplus, și vom putea acorda această diminuare inclusiv în anii următori. Am avut o discuție cu consilierii, dacă, după ce trece legea privind acțiunile din Port, vom acorda o diminuare generală a prețului, așa cum este acum, sau vom majora ajutoarele pe care le dăm ori tranșele”, a mai spus edilul Radu Mazăre.

Edilul Constanţei ar dori ca această măsură să fie luată după consultarea populaţiei, însă în opinia lui ar prefera ca în locul scăderii preţului pentru toţi locuitorii să beneficieze de o reducere suplimentară cei cu venituri mici.

Redactor:Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *