350 de copii din Covasna îşi petrec vacanţa la Năvodari

  •  
  •  
  •  
  •  

Iniţiativa îi aparţine primarului Nicolae Matei, care a propus Consiliului Local ca în această vară 700 de copii cu merite deosebite la învăţătură să îşi petreacă o săptămână la Năvodari. Zilele acestea, în Tabăra de copii de la Năvodari au fost cazaţi un număr de 348 de elevi cu merite deosebite la învăţătură din judeţul Covasna şi care îşi vor petrece o săptămână de vacanţă la malul mării, în condiţii dintre cele mai bune. Copiii sunt însoţiţi de un număr de 42 de cadre didactice, care au misiunea de a-i supraveghea pe tot parcursul şederii în Tabăra „Delfinul” din Năvodari. Amintim că primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei a supus Consiliului Local spre dezbatere un proiect prin care intenţionează să promoveze litoralul din partea de nord a judeţului Constanţa. Este vorba despre intenţia de a oferi unui număr de 700 de copii din toată ţara, care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură petrecerea unei săptămâni de vacanţă la Năvodari. Primii elevi merituoşi au sosit la Năvodari în luna iulie, cel de-al doilea grup a sosit în Tabăra „Delfinul” la jumătatea acestei luni, iar cei 348 de elevi formează al treilea grup pentru care cazarea şi masa sunt oferite gratuit de administraţia condusă de Nicolae Matei. „Am spus la începutul programului, amintesc şi acum că acest proiect este un mod inedit prin care ne dorim că promovăm turismul, un turism de calitate, în încercarea noastră a administraţiei oraşului Năvodari de a aduce cât mai mulţi turişti în nordul judeţului. De asemenea, eu şi echipa pe care o coordonez ne-am propus să oferim servicii de calitate pentru ca aceştia să revină şi ca turişti obişnuiţi, împreună cu părinţii şi rudele lor. Ne dorim şi, cu siguranţă, ştiţi că în calitate de primar ofer sprijin pentru rezultatele şcolare bune şi susţin orice proiect care încurajează asemenea programe”, susţine primarul Nicolae Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *