luni, septembrie 23, 2019
Acasă > Ultima ora > 3556 de alegători au depășit vârsta de 100 de ani

3556 de alegători au depășit vârsta de 100 de ani

Potrivit unei analize realizate de MEDIAFAX pe baza datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, 1.840.625 de tineri cu drept de vot se află pe listele electorale pentru alegerile europarlamentare, fiind cei care s-au născut după 1990.

Dintre aceştia, 1.221 împlinesc vârsta necesară pentru a-şi exprima opţiunea politică chiar în ziua scrutinului. Pe categorii de vârstă, tinerii între 18 şi 25 ani sunt 2.193.355 (12%), cei între 26 şi 35 ani – 3.490.773 (19%), iar între 36 şi 45 ani – 3.729.819 (20%).

De asemenea, alegători cu vârste între 46 şi 60 ani sunt 4.341.696 (24%), între 61 şi 80 de ani – 3.763.264 (21%), iar între 81 şi peste 100 de ani – 703.443 (4%). Vârsta care ocupă cel mai mare număr de alegători este cea de 46 de ani – 526.470.

Cei mai mulţi dintre alegătorii aşteptaţi duminică la urne sunt femei (51.77%), în vreme ce bărbaţii reprezintă 48.23%.

De asemenea, 57.63% dintre cei înscrişi în listele electorale sunt în mediul urban, în timp ce 42.37% provin din mediul rural. Totodată, în mediul rural se află mai mulţi tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, iar în cazul celor aflaţi între 21 şi 71 de ani mai mulţi se află în mediul urban decât în cel rural. Alegătorii de peste 72 de ani ocupă o pondere mai mare în mediul rural decât în cel urban.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *