Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 9.00, va începe a opta ediție a evenimentului ProSport – Cu Bicicleta La Mare. La acțiune s-au înscris 450 de biciclişti, cel mai mare număr de participanți înregistrat până acum.
O adevărată armată logistică este pregătită să îi ajute pe participanţi să parcurgă cei 300 de kilometri ai expediţiei în condiţii sigure şi să petreacă o experienţă memorabilă: opt maşini de însoţire, nouă autocare, cinci camioane, două van-uri şi două ambulanţe.
Startul va fi dat de fostul arbitru de fotbal Ion Crăciunescu, iar participanții vor trebui să pedaleze în prima zi 150 de kilometri, pe traseul Bucureşti – Lehliu – Amara. Duminică, a doua zi a expediției, caravana va urma traseul Amara – Slobozia – Hârşova – Năvodari, sosirea fiind stabilită pe plaja din Năvodari.
Dintre participanţii înscrişi la a opta ediţie “ProSport Cu Bicicleta La Mare” marea majoritate este alcătuită din bucureşteni, dar există şi aproape 75 de participanţi veniţi din alte judeţe din ţară (Braşov, Constanţa, Dolj, Cluj, Iaşi, etc.), special pentru a participa la cel mai mare eveniment ciclist de lungă distanţă din România. De asemenea, 70 de doamne şi domnişoare sunt pregătite să-şi dovedească pasiunea pentru pedalat, dar şi graţia de bicicliste.
Sursa: Mediafax