5 greșeli frecvente în amenajarea unui apartament

  •  
  •  
  •  
  •  

Ai fost vreodată într-o casă în care să simți că totul parcă se repetă? Sentimentul acesta poate fi adesea generat de prea multă simetrie. Două lămpi de aceeași culoare, două fotolii la fel, câte trei polițe așezate identic pe doi pereți paraleli. Suntem construiți în așa fel încât să observăm elementele estetice prin puterea contrastului. În design interior, asta înseamnă că regulile pot fi uneori încălcate.

Greșelile în amenajarea unui apartament pot fi de ordin estetic, dar și practic. Sigur că există nenumărate moduri de a face aceste greșeli, dar sunt cel puțin câteva care se repetă frecvent și care merită luate în calcul înainte de a începe procesul.

1. Cablurile

Casele mai nou construite integrează traseele de cabluri – curent, cablu TV, internet – prin pereți, așa încât o bună parte din ele să fie ascunse.

Chiar și așa, există în continuare cablurile de alimentare ale diverselor electrocasnice și dispozitive pe care le folosim zi cu zi. Există o serie de sisteme de gestionare a cablurilor, de la doze de distribuție prin pardoseală sau plafon și până la stațiile de lucru pentru mobilierul de birou.

Ele pot fi legate de picioarele mobilierului sau pot măcar fi adunate în mănunchi folosind sisteme de prindere de tipul benzilor zimțate.

Oricum ar fi, a lăsa cablurile răsfirate în mijlocul casei nu este doar inestetic, ci și un element de deranj fizic.

Poți găsi tot felul de soluții pentru amenajări care să lase cât mai puțin din accesorii la vedere și nici măcar nu trebuie să părăsești comoditatea fotoliului de acasă. Unul din magazinele online cu o ofertă variată de soluții de amenajare este mathaus.ro.

2. Culorile

De la pereți și tavan și până la mobilier și accesorii, culoarea pe care o alegi ar trebui să țină cont de stilul în care alegi să-ți amenajezi apartamentul, de spațiul pe care îl ai la dispoziție, dar și de lumina din camera respectivă.

Astfel, dacă mergi pe un design clasic, atunci o multitudine de culori nu are ce să caute în aceeași cameră. Dacă alegi stilul minimalist, atunci mobila masivă nu este o alegere potrivită.

În general, cu cât culorile sunt mai deschise, cu atât mai mult se creează o senzație de aerisire, de spațiu suficient.

E bine să găsim o oarecare simetrie între culorile alese, dar un pic de ieșire din norme nu strică niciodată. Cu siguranță, însă, niște pereți albi vor cere o completare estetică sub forma unor tablouri, rame sau afișe gândite în ton cu camera respectivă.

3. Prea mult mobilier

Tendința celor mai mulți oameni este de a nu arunca lucrurile care par încă utile. Așa se face că ajungem de multe ori să înghesuim în aceeași casă mobilier și accesorii din stiluri diferite. Nu numai că reducem spațiul util, dar alterăm și senzația pe care o simțim prin prisma unui haos vizual.

Ideal este ca mobilierul să aibă în primul rând utilitate și abia apoi scop estetic, dar oricum ar fi să nu ocupe mai mult de o treime din spațiul total al unei camere.

Totodată, trebuie să renunțăm la metodele clasice care dictează un anumit stil de aranjare: mobila lipită de perete, dormitorul trebuie să fie neapărat dormitor și așa mai departe. Un pic de creativitate nu strică niciodată, chiar și când vine vorba de a da o nouă formă aranjamentului.

4. Delimitări aparente

O metodă inedită de a împărți camera în două fără să fie nevoie de investiții serioase de amenajare este crearea unor pereți aparenți. Putem face asta cu un corp de bibliotecă și un fotoliu sau chiar prin folosirea unor corpuri de iluminat care să separe camera în mai multe zone.

Unii designeri de interior vor spune că un spațiu este cu adevărat mic numai atunci când nu este folosit corect.

5. Luminarea camerelor

Ideal ar fi să ai geamuri late și înalte, prin care lumina naturală pătrunde atât de bine, încât până și noaptea camera ta este un pic luminată. Dar chiar și dacă luăm acest exemplu, tot vei avea nevoie de o lumină artificială echilibrat dispersată.

Secretul este ca lustra sau lampa pe care o folosești să nu fie singura sursă de lumină. Este mai bine să ai mai multe surse dispersate prin cameră, în așa fel încât să se creeze un ambient echilibrat și relaxant.

Este important, totodată, să te asiguri că spațiile utilitare cum sunt oglinzile să ofere o lumină puternică, pentru a putea fi folosite în mod eficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *