joi, 13 august 2020
Acasă > Comunicate > 5 mai- Ziua Limbii Tătare

5 mai- Ziua Limbii Tătare

5 mai – Zi de sărbătoare pentru etnicii tătari! Odată cu adoptarea Legii nr. 256/2010, ziua de 5 mai este marcată oficial în România ca Ziua Limbii Tătare. Potrivit legii amintite, adoptată de Parlamentul României, “în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii tătare se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători”. În aceeaşi lege se mai precizează că “în instituţiile de învăţământ în care se predau limba tătară ca limbă maternă şi religia islamică, în ziua de 5 mai se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor include, în cadrul emisiunilor dedicate minorităţilor naţionale, aspecte de la manifestările anuale ocazionate de sărbătorirea Zilei Limbii Tătare”.
Anul acesta, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice organizeazăduminică, 11 mai, începând cu ora 16,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa o amplă manifestare culturală dedicată Zilei Limbii Tătare la care vor participa copiii de la cursurile de limba tătară organizate în cadrul Şcolii Comunitare, precum şi ansamblurile şi soliştii UDTTMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *