joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Social > 5500 de posesori legal de arme, în județul Constanța

5500 de posesori legal de arme, în județul Constanța

La nivelul judeţului Constanţa sunt 5.500 de persoane care deţin arme. Dintre acestea 1.800 sunt letale, iar restul de autoapărare. Armele neletale sunt cele cu bile de cauciuc, gaz iritant lacrimogen şi cu aer comprimat, iar cele letale sunt cu glonţ la care intră şi armele de vânătoare cu alice.

Pentru a obţine un permis de port armă de autoapărare, doritorii trebuie în primul rând să aibă peste 18 ani. Ulterior, ei trebuie să se adreseze Ser-viciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa cu o cerere, însoţită de fişa medicală, aviz psihologic, o taxa de 100 de lei care trebuie plătită la Trezorerie, două fotografii, copie după cartea de identitate şi cazier judiciar.

Armele letale se pot obţine doar de vânători sau de cei care au o anumită calitate, precum poliţist, fost poliţist, magistrat, deputat, aleşi locali sau consilieri. De asemenea, în această categorie intră şi armele de colecţie letale, deţinute de colecţionari. Cei care deţin arme sunt verificaţi la o perioadă de cinci ani, însă poliţiştii pot face verificări ori de câte ori au suspiciuni, iar deţinătorii trebuie să se supună legii. 

Polițiștii susțin că armele, atât cele letale, cât şi cele neletale trebuie asigurate corespunzător astfel încât nicio altă persoană să nu aibă acces. Ele trebuie ţinute într-un fişet metalic sau o cutie metalică încastrată în perete şi închisă cu cheia. De asemenea, muniţia trebuie ţinută separat de arme sau în acelaşi fişet dar cu chei separate. Deţinătorii de arme neletale trebuie să le poarte numai asupra lor, într-un toc la brâu, însă fără a fi expuse în mod ostentativ. În cazul femeilor acestea le pot purta în poşetă. De asemenea, deţinătorii trebuie să aibă în permanenţă la ei permisul de port armă. Însă, accesul cu arme în instituţiile publice, pe stadion, unităţi bancare etc. este interzis.

„Armele se utilizează în caz de legitimă apărare sau necesitate, respectiv pentru a înlătura un atac direct, imediat şi injust asupra persoa-nei sau pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă într-o încăpere sau loc împrejmuit prin semne de marcare. Este interzisă utilizarea lor în diferite altercaţii, precum cele din trafic. Le recomandăm tuturor deţinătorilor de arme mai multă atenţie în gestionarea armelor şi dacă îşi schimbă domiciliul sau alte date menţionate în permis să anunţe în termen de zece zile pentru a putea fi luat în evidenţă cu noile date”, a declarat cms. şef Nicolae Simion, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *