miercuri, decembrie 11, 2019
Acasă > Eveniment > 600 pachete cu ţigarete de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni

600 pachete cu ţigarete de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, pe raza municipiului Constanţa, doi cetăţeni români care transportau 600 de pachete cu ţigarete netimbrate marca Marble fără documente legale.

În data de 02.07.2014, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Constanţa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, identificând două persoane care transportau, în bagaje personale, 600 de pachete cu ţigarete netimbrate marca Marble.

Bărbatul, A.T., în vârstă de 33 ani, domiciliat în oraşul Năvodari şi persoana se sex feminin A.G., în vârstă de 34 ani, domiciliată în municipiul Constanţa, au declarat că nu deţin documente legale pentru cantitatea de ţigarete pe care intenţionau să o comercializeze.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cele 600 de pachete cu ţigarete, în valoare de aproximativ 6.000 lei, iar celor două persoane le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prin „deţinere, transport şi comercializarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă”, faptă prevazută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *