Acasă > Comunicate > 650 de freze stomatologice disimulate pe corpul unei pasagere

650 de freze stomatologice disimulate pe corpul unei pasagere

Politistii de frontiera din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea impreuna cu lucratorii vamali au descoperit, ascunse si nedeclarate, 650 de freze stomatologice pe corpul unei femei cu cetatenie ucraineana.

Astazi 07 iunie, in jurul orelor 05.20 s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, cetateana ucraineana Valentyna R., in varsta de 67 de ani, pasagera intr-un autocar care efectueaza curse pe ruta R. Moldova – Italia.

Observand comportamentul agitat al femeii, politistii de frontiera au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amanuntit asupra acesteia si a bagajelor personale.

In urma controlului efectuat, echipa comuna formata din politisti de frontiera si inspectori vamali a descoperit, disimulate pe corpul femeii, 650 de freze stomatologice progresive.

Conform prevederilor legale a fost luata masura retinerii frezelor in valoare de 8.000 lei in vederea confiscarii, iar Valentyna R. a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 3.000 lei.

Tigari de provenienta R. Moldova ascunse in acumulatorul unui autoturism

Politistii de frontiera din Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier impreuna cu lucratorii vamali au descoperit, ascunse si nedeclarate, 1.200 de tigarete in acumulatorul unui autoturism condus de un cetatean din R. Moldova.

Astazi 07 iunie a.c., in jurul orelor 00.30 s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, Sergiu J. cetatean R. Moldova, in varsta de 20 ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, inmatriculat in Bulgaria.

Politistii de frontiera, pentru valorificarea unei informatii aflate in lucru au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amanuntit asupra autoturismului.

In urma controlului efectuat, echipa comuna a descoperit, disimulate in acumulatorul autoturismului, 1.200 tigarete marca Hilton, fabricate in R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luata masura retinerii tigaretelor, in valoare totala de 269 lei si a autoturismului in valoare de 11.190 lei, in vederea confiscarii, iar tanarul s-a ales cu o amenda contraventionala in valoare de 5.000 lei.

Dosar penal pentru detinerea de catre persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial

Politistii de frontiera vasluieni au intocmit dosar penal pe numele a patru barbati care detineau plase de pescuit comercial pentru care nu aveau autorizare.

In data de 05 iunie a.c., in jurul orelor 22.00, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Falciu aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza comunei Banca, un autoturism in care se aflau patru cetateni romani: Vasile H., in varsta de 29 ani, Andrei Daniel A., in varsta de 26 ani, Marian H., in varsta de 26 ani si Costel M.L., in varsta de 29 ani.

La controlul efectuat de catre politistii de frontiera a fost descoperit, in portbagajul autoturismului, un sac de rafie in care se aflau plase de pescuit comercial, tip ava.

In urma verificarilor specifice efectuate politistii de frontiera au stabilit ca niciunul dintre barbati nu detinea documentele necesare desfasurarii activitatii de pescuit comercial.

Politistii de frontiera au ridicat plasele de pescuit in vederea confiscarii si au intocmit lucrare penala celor patru barbati sub aspectul savarsirii infractiunii de detinere de catre persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial tip ava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *