Saturday, 20 October 2018
Acasă > Externe > 9 români au murit într-un accident în Ungaria

9 români au murit într-un accident în Ungaria

Nouă români au murit într-un accident rutier care a avut loc marţi în apropiere de Budapesta.

Ministerul Afacerilor Externe informează că românii se aflau într-un microbuz care s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

Ministrul Afacerilor Externe a dispus activarea Fondului special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsufleţite ale cetățenilor români.

De asemenea, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistenţă din partea familiilor.

Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autorităţile locale şi cu membrii de familie, acordând asistenţă consulară inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

“Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale sincere condoleanţe familiilor îndoliate”, se arată într-un  comunicat al MAE.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.