miercuri, iunie 26, 2019
Acasă > Social > 99% din păsările marine vor îngurgita plastic până în 2050

99% din păsările marine vor îngurgita plastic până în 2050

Până în 2050, 99% dintre toate speciile de păsări marine, precum albatroși, pinguini sau pescăruși vor îngurgita plastic, potrivit unui studiu realizat de Agenția Națională Australiană pentru Știință. “Pentru prima dată, avem un pronostic global al impactului extins al poluării cu plastic asupra speciilor marine și putem aprecia că rezultatele sunt frapante”, menționează într-un comunicat unul dintre autori, Chris Wilcox, cercetător din cadrul Agenției. Cercetătorii au trecut în revistă studii realizate între 1962 și 2012 pe 135 de specii de păsări marine. Un studiu datând de la începutul anilor 1960 arăta că, la acea vreme, sub 5% dintre păsările marine erau afectate. Poluarea cu plastic, care potrivit oamenilor de știință atinge în unele locuri nivelul de 580.000 de bucăți de plastic/km2, reprezintă un pericol pentru păsări, pentru că acestea confundă suprafața colorată cu alimentele. Păsările se pot îmbolnăvi sau pot muri dacă ingerează prea mult plastic. Potrivit cercetătorilor, între 2015 și 2026, cantitatea totală de plastic produsă va fi echivalentă cu tot ceea ce s-a fabricat deja de când a început producția de plastic. Amenințarea poluării cu plastic la adresa păsărilor marine “crește repede”, iar prezența plasticului va avea un impact mai mare într-o zonă care se întinde din sudul Australiei până în sudul Africii și în America de Sud, zonă care cuprinde o mare diversitate de specii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *