Acasă > Social > A început Săptămâna Patimilor

A început Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor este ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște.

Este perioada care ne amintește de Patimile, Răstignirea și Îngroparea Domnului.

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, credincioșii nu pot merge la biserică. Slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor.

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima din Postului Paștelui, în care creștinii se pregătesc să întâmpine Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Fiecare zi are o semnificaţie aparte, în care credincioşii rememorează evenimentele din ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere, amintind învățăturile Domnului, trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, precum și răstignirea lui Iisus.

Tradiția spune că în această săptămână se face curățenie generală în gospodărie, iar locuințele trebuie să strălucească, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.

De obicei, în Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească, dar de aceasta dată vor rămâne în case unde se prepară pasca și cozonacii și se înroșesc ouăle.

Patriarhia Română precizează totuși că spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare la domiciliu. Tot în Joia Mare, va fi sfințită și pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită “Paşti” După Sfânta Liturghie,  va fi ambalată igienic în pachete închise.

În zilele de vineri şi sâmbătă, “Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

Vinerea Mare este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru. În Vinerea Mare, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor.

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște. De obicei, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paște și fac ultimele retușuri prin casă.

La miezul noptii,  în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a Înviat! şi răspunsul Adevărat a Înviat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *