A început viața de noapte pe litoral

Locații cu priveliști superbe către mare, boxe date la maxim și lumini electrizante, dar și cele mai fierbinți animatoare și DJ care să întrețină atmosfera. Cluburile de pe litoral sunt pregătite pentru a-i întâmpina pe turiștii veniți din toate colțurile lumii și pentru a-i iniția în tot ceea ce înseamnă viață de noapte la malul Mării Negre. Seara trecută, cluburile și-au deschis, oficial, porțile și se anunță o vară incendiară plină de evenimente exclusiviste.

„Ne-am pregătit din decembrie să dăm start-ul distracției în această seară pe litoralul românesc. Începe practic programul Mamaia All Night Long, pentru că toate cluburile vor deschide în forță și ele sezonul de litoral, așa cum și noi am deschis de dimineață cu parada litoralului românesc, alături de hotelieri, alături de partenerii noștri din turism. De data aceasta este vorba despre distracție în cluburi și abia așteptăm să deschidem porțile cluburilor din Mamaia, pentru că se știe că la Mamaia e maximă distracție”, a declarat Corina Martin președintele Asociației Delta Litoral.

Urmează trei luni de distracție fără limite, cu cele mai tari petreceri, cu artiști de top din străinătate, dar și cu cei mai în vogă artiști de la noi, prezentări de modă, spectacole de dans și multă energie pozitivă! Asta au pregătit patronii de cluburi de pe litoral pentru turiști, dar și pentru constănțenii dornici de distracție.

„Suntem pregătiți cu fete, cu băutură, cu șampanie, cu muzică bună, cu DJ, cu tot. Clienți sunt foarte mulți, iar pentru ei am pregătit tone de băutură”, a declarat Andi Neagu, managerul unui club din Mamaia.

La capitolul băuturi, pe lângă ofertele clasice, cluburile și-au deschis barurile cu cele mai deosebite și răcoroase cocktail-uri de vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *