luni, noiembrie 18, 2019
Acasă > Eveniment > A jefuit o bătrână și a fost prins

A jefuit o bătrână și a fost prins

Totul s-a petrecut aseară când un polițist al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, a observat un individ care îi smulsese cerceii unei vârstnice. Omul legii l-a somat să se oprească, însă acesta a fugit, fiind prins și imobilizat de către polițist după câteva sute de metri, în zona Cireșica. Cel în cauză a fost identificat în persoana lui I.I.. în vârstă de 20 de ani, din Constanța, iar în urma investigațiilor s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.30 ar fi smuls cerceii din urechile unei femei, în vârstă de 87 de ani, în timp ce aceasta se deplasa spre locuință. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța. Tânărul a fost reținut, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *