Accident grav în județul Constanța. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața

Un grav accident rutier a avut loc astăzi în județul Constanța, la ieşire din localitatea Hârşova.

Un copil de 16 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 84 de ani.

La fața locului a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.

Medicii au efectuat manevrele de resuscitare însă nu au putut salva viața copilului.

Șoferul autoturismului implicat în accident a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la ISU Dobrogea. Bărbatul a suferit diverse traumatisme.

”Un autoturism marca Matiz, înmatriculat în județul Bacău se deplasa dinspre Giurgeni către Hârșova, acesta fiind condus de un bărbat, de 84 de ani, care a pierdut controlul autovehiculului către stânga și a pătruns într-o parcare, unde a acroșat un minor de 16 ani, care se afla cu tatăl său lângă un alt autovehicul oprit.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul  minorului. Conducătorul auto este rănit. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului cu privire la stabilirea împrejurărilor concrete în care s a produs accidentul”, transmite IPJ Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *