Accident pe A4 Ovidiu-Agigea. Coliziune între două TIR-uri

  •  
  •  
  •  
  •  

Un grav accident rutier a avut loc luni seara pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea.

Un șofer a fost rănit în urma coliziunii dintre două autotrenuri.

Potrivit ISU, victima a rămas încarcerată  în cabină și a fost nevoie de un echipaj de descarcerare. Bărbatul de  26 ani a suferit diverse traumatisme și a fost transportat la spital.

“În judeţul Constanţa a avut loc o coliziune faţă-spate între două ansambluri auto, produsă pe Autostrada A4, pe sensul Agigea către Ovidiu, la kilometrul 17. O persoană a fost rănită în urma impactului. Traficul rutier este întrerupt pentru a permite intervenţia medicală şi pentru cercetarea împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Unul dintre autotrenuri este încărcat cu fier beton, iar celălalt cu filtre industriale.

Sursa foto: DRDP Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *