luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Ultima ora > UPDATE: Accident rutier în Ovidiu

UPDATE: Accident rutier în Ovidiu

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe strada Nucilor din localitatea Ovidiu.

Din primele informaţii, două autoturisme au intrat în coliziune. Este posibil să existe o victimă. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Constanţa s-au deplasat la locul accidentului. Două ambulanţe au plecat spre locul evenimentului.

Sursa: ziuadeconstanta.ro

Update – comunicat Poliția Rutieră

Astăzi, în jurul orei 13.00, un bărbat de 28 ani din localitatea Cogealac, judeţul Constanţa a condus un autoturism pe strada Nucilor din oraşul Ovidiu, către DN2A. Ajungând la intersecţia cu strada Mugurel, nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 31 ani din localitate. Femeia circula regulamentar pe strada Mugurel, dinspre strada Poiana către strada Delfinului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto a celui de-al doilea autoturism şi a o altă femeie de 28 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *