Saturday, 16 February 2019
Acasă > Eveniment > Accident rutier soldat cu moartea unei persoane și rănirea a altor 3, la ieșire din Valul lui Traian

Accident rutier soldat cu moartea unei persoane și rănirea a altor 3, la ieșire din Valul lui Traian

Un tânăr de 31 de ani a murit, miercuri seară, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 22, la ieşirea din localitatea Valul lui Traian către Constanţa. Totodată, în urma accidentului, alte trei persoane au fost rănite grav.

În accident au fost implicate un taximetru Dacia Logan, în care se aflau conducătorul auto şi o pasageră şi un autoturism Peugeot 206 şi, potrivit primelor informaţii, se pare că şoferul autoturismului Peugeot a întors peste linia dublă continuă. În urma impactului, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a murit pe loc, iar alte trei persoane, aflate în cele două maşini, au fost rănite grav, rămânând încarcerate.

La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor de la ISU Dobrogea, precum şi mai multe echipaje ale Ambulanţei şi Poliţiei.

Medicii de la Ambulanţă au transmis că răniţii sunt o pacientă de 55 – 57 de ani, cu traumatism cranian, fractură deschisă la gambă şi fractura antebraţ, un bărbat de 55 – 57 de ani, cu traumatism toracic şi abdominal, şi un alt bărbat de aproximativ 30 de ani, care a suferit un traumatism de membru inferior. După descarcerare, cei trei au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Traficul rutier pe DN22 s-a desfăşurat îngreunat, pe un fir, alternativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.