Accident teribil pe DN2A, între Constanța și Ovidiu

Viteza excesivă cu care un tânăr de 21 de ani își conducea automobilul l-a proiectat în partea laterală a unui autocamion care vira dreapta pentru a intra în curtea unei societăți comerciale. Autocamionul încărcat cu 30 de tone de nisip a frânat ca să vireze dreapta. Șoferul recunoaște că a intrat și pe banda a doua a sensului de mers, având în vedere că mastodontul care avea și remorcă nu putea intra altfel în curte. Spune că a văzut în oglinda laterală autoturismul care venea în urmă cu mare viteză, însă nu s-a gândit că șoferul nu va frâna.

„Am semnalizat, băiatul venea de departe, l-am văzut. Când să fac dreapta, m-am pomenit cu el…N-a văzut că am făcut dreapta”, a declarat Tudor Moldoveanu, șoferul autocamionului.

Imediat după impact, șoferul de 21 de ani al autoturismului a fost scos de martori pe ușa din dreapta-față, înainte de sosirea echipajului de la descarcerare.

„Pacientul a suferit mai multe plăgi tăiate la nivelul mâinii, în rest este policontuzionat. Este conştient, dar uşor confuz”, a declarat Elias Bercant, medic SAJ Constanţa.

„Am intervenit pentru un accident rutier, produs între un Logan şi un autocamion. Când am ajuns la locul accidentului, şoferul din Logan era scos afară din maşină. Am deconectat bateriile pentru a evita un scurtcircuit”, a declarat plutonierul Marian Dănilă, de la ISU Dobrogea.

Din primele verificări efectuate de polițiști, se pare că vina pentru accident este comună. Conducătorul autocamionului nu s-a asigurat când a ocupat și banda a doua de mers, iar șoferul mașinii circula cu viteză excesivă și nu a păstrat distanța regulamentară în trafic.

„Pe DN2A, între localităţile Constanţa şi Ovidiu s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion. Vătămat corporal a fost conducătorul autoturismului.  Ambii conducători auto au fost testaţi, rezultatul fiind negativ. Se va întocmi un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă, pentru a se stabili vinovăţia celor doi şoferi implicaţi”, a declarat agentul şef adjunct, Gabriel Gheorghiță, SPR Constanţa.

Tânărul care a scăpat ca prin urechile acului cu leziuni minore a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite. Din mașina sa nu a mai rămas, însă, decât partea din spate și acum este bună de dus la fier vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *