Distribuirea produselor agroalimentare pentru nevoiaşii din Năvodari continuă. Acțiunea a demarat la inițiativa primarului Nicolae Matei în data de 5 octombrie și era programată până pe data de 14 octombrie, după următorul program: luni – miercuri – 09.00 – 15.00, joi – 09.00 – 17.00, vineri – 09.00 – 13.00. Prin dispoziția primarului Nicoale Matei, acțiunea se prelungește cu încă 10 zile, până pe 24 octombrie, astfel încât toate persoanele nevoiașe, vârstnice sau cu dizabilități să poată beneficia de ajutor pentru a trece mai usor peste iarna.
Toți cei care se încadrează în prevederile legale sunt așteptați să-şi ridice produsele de la Cantina Liceului “Lazăr Edeleanu” din localitate.
Reamintim că proiectul, iniţiat de primarul oraşului, Nicolae Matei, este destinat locuitorilor cu posibilităţi financiare reduse, celor care sunt încadraţi într-un grad de handicap şi pensionarilor care primesc lunar de la stat mai puţini bani. Primarul vine, astfel, în sprijinul persoanelor cu probleme financiare şi le oferă înainte de sezonul rece drept ajutor cartofi în valoare de 20 lei / persoană.
În prezent, TIR-urile vin in Navodari pentru a aduce cartofi, astfel încât solicitările din partea persoanelor nevoiașe să fie onorate în proporție de 100%. În condițiile actuale de criză, ajutorul este mai mult decât binevenit, iar cei care beneficiază de acest ajutor spun că in acest fel nu vor muri de foame pe timpul lunilor de iarnă, când este știut că utilitățile îi vor face să scoată mai mulți bani din buzunare pentru achitarea lor.
“Nu poți lăsa oamenii să moară de foame. Chiar dacă statul ar trebui să se îngrijească mai mult de pensionari, de bătrâni, de persoanele cu handicap, administrația locală nu poate sta deoparte și să privească neputința oamenilor sau nepăsarea guvernanților. Venim în sprijinul oamenilor, încercăm să le oferim pe cât posibil un trai decent”, a spus inițiatorul proiectului, primarul Nicolae Matei.