Acasă > Comunicate > ACTIVAREA CLAUZEI DE FORŢĂ MAJORĂ CA URMARE A FENOMENELOR METEOROLOGICE EXTREME DIN PERIOADA 30 septembrie – 1 OCTOMBRIE 2013

ACTIVAREA CLAUZEI DE FORŢĂ MAJORĂ CA URMARE A FENOMENELOR METEOROLOGICE EXTREME DIN PERIOADA 30 septembrie – 1 OCTOMBRIE 2013

Având în vedere avertizările de cod galben şi cod portocaliu, caracterizate prin precipitaţii abundente – cantităţi de apă ce pot depăşi 60 l/mp şi izolat 80 l/mp – intensificări ale vântului ce pot depăşi la rafală 50 –  80 km/h, marea fiind intens agitată gradul 5-7 la coastă şi 6-8 în larg, condiţii meteorologice care, potrivit informărilor primite de la Garda de Coastă, au determinat închiderea porturilor maritime Midia, Mangalia, Constanţa şi Portul fluvial Constanţa Sud Agigea sunt închise traficului naval, fiind sistate şi operaţiunile de încărcare/descărcarea marfă, informăm agenţii economici afectaţi de aceste fenomene meteorologice, că, în vederea activării clauzei de forţă majoră, pot solicita Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, eliberarea avizelor ce atestă evenimentul generator de forţă majoră.

 Rolul acestor avize este de a exonera de răspundere contractuală partea care invocă evenimentul de forţă majoră, datorită căruia s-a aflat în imposibilitate fortuită de a-şi îndeplini – total sau parţial – obligaţiile asumate prin contractele aflate in derulare.

 Reamintim că, potrivit reglementărilor legale, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură are competenţa exclusivă de a aviza cazurile de forţă majoră, pe raza judeţului Constanţa.

 Aceste avize pot fi solicitate Direcţiei Juridice şi Arbitraj din cadrul CCINA Constanţa:tel: 0241.619854, ruxandra.serescu@ccina.ro; daniela.cismaru@ccina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.