În ședința de Guvern de miercuri, a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Casa Verde Fotovoltaice este cel mai solicitat program derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), astfel că pentru înscrierile din acest an a fost alocat un buget record în valoare de două miliarde de lei.
De asemenea, dispunem pentru anul 2024 de un buget de 250 de milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanțare ce vizează înscrierea unităților de cult, a instituțiilor publice și entităților juridice non-profit din domeniul asistenței sociale care doresc instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru clădirile în care își desfășoară activitatea, se arată într-un comunicat al AFM.
Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice va avea anul acesta un buget de 600 de milioane de lei.
Totodată, pentru autovehicule electrice există o cerere impresionantă care este în continuă creștere, astfel că bugetul total al Programului Rabla Plus va fi majorat, în
anul 2024 fiind alocat un buget de 1 miliard de lei pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice, iar pentru înscrierile în cadrul Programului Rabla Clasic vor fi alocate 300 de milioane de lei.
Programul denumit generic “Apă-canal” va beneficia în 2024 de un buget de 1,5 miliarde de lei.
Acesta va fi alocat pentru înființarea, extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă/sistemelor de canalizare, deoarece în țara noastră încă sunt multe localități unde nu există infrastructură pentru apă și canalizare.
“Programul Iluminat Public este printre programele cele mai accesate de către unităţile administrativ-teritoriale, deoarece reprezintă un sprijin important pentru comunele, oraşele şi municipiile din România care doresc să-şi modernizeze sistemele de iluminat public. În anul 2024, va fi asigurată suma de 500 milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanţare prin care se va acorda sprijin financiar unităţilor administrativ teritoriale în vederea optimizării consumului de energie şi, implicit, reducerii facturilor la utilităţi, precum şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră”, se mai arată în comunicatul AFM.