Agenda zilei 23 aprilie

  •  
  •  
  •  
  •  

23 aprilie – Este Ziua forțelor terestre române

„Forțele Terestre Române” este numele unei părți din cadrul Armatei Române. Având tot echipamentul revizuit recent, azi aceste forțe sunt bine echipate, România fiind astfel unul dintre cei mai importanți noi membri ai NATO. Forțele Terestre Române au participat la primul război mondial, împreună cu forțele Imperiului Rus, în acțiuni împotriva Puterilor Centrale și au câștigat decisiv luptele de la Mărăști și Mărășești. În timpul celui de-al doilea război mondial, până la 23 august 1944, România, cu sprijinul forțelor puterilor Axei, a luptat împotriva Uniunii Sovietice pe Frontul de Est. Din august 1944 până la sfârșitul războiului, țara noastră a luptat împotriva Germaniei naziste, sub controlul Uniunii Sovietice. Odată cu invazia sovietică, comuniștii au câștigat puterea, astfel încât, după cel de-al doilea război mondial, armata a fost reorganizată și sovietizată. După Revoluția română din 1989, din cauza lipsei de fonduri, multe unități au fost desființate și multe echipamente au fost eliminate. De asemenea, capacitatea militarilor români a scăzut din cauza lipsei de combustibil, precum și de formare. Cu toate acestea, de la finele anilor 1990, au venit un număr de schimbări pozitive și nivelul de pregătire este în creștere; începând cu anul 1996, bugetul militar a crescut mai mult de patru ori – în creștere de la 636 de milioane de dolari la 2.8 miliarde de dolari în 2007. Recrutarea a fost desființată, iar în prezent are loc procesul de profesionalizare a unităților. Planul de modernizare a echipamentelor s-a încheiat la sfârșitul anului 2007.

1400 – A început domnia lui Alexandru cel Bun, în Moldova

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul, a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, care i-a succedat la tron lui Iuga “Ologul”, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402  a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suveranitatea lui Vladislav Jagello – a încheiat tratate de pace cu acesta in 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman. Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au ramas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

1564 – S-a născut William Shakespeare

William Shakespeare s-a născut pe 23 aprilie 1564 și a crescut în Stratford-upon-Avon, o regiune a Angliei. La vârsta de 18 ani, el s-a căsătorit cu Anne Hathaway, care era cu 8 ani mai mare ca el. Au avut împreună 3 copii: Susanna, și gemenii Hamnet și Judith. După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme istorice, până când el este menționat că face parte din scena de teatru a Londrei în 1592, iar oamenii de știință se referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca „anii pierduți” ai lui Shakespeare. Biografii, în încercarea de a ține seama de această perioadă, au adus la cunoștință multe povești nesigure. Nicholas Rowe, primul biograf al lui Shakespeare, a povestit o legendă a Stratford-ului în care Shakespeare dispare din oraș ca să scape de acuzarea braconajului de cerb. Shakespeare a fost considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Lucrările sale au supraviețuit, incluzând unele colaborări, alcătuite din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. După 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi sunt atribuite după 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg pentru “Oamenii regelui”. Printre cele mai reprezentative piese ale sale se numără Hamlet, Macbeth, Îmblânzirea scorpiei, Visul unei nopți de vară, Mult zgomot pentru nimic sau Othello. Shakespeare s-a stins din viață la data de 23 aprilie 1616.

1901 – S-a născut Grigore Sălceanu, poet și dramaturg român

Grigore Sălceanu s-a născut pe 23 aprilie 1901, la Galați. După școala primară a continuat studiile liceale la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, liceul Spiru Haret din Tulcea și Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța. Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu. A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud. După terminarea studiilor și întoarcerea în țară a fost numit profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos și Universul literar.  În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene. Grigore Sălceanu s-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul și marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo și Nevermore de Paul Verlaine. De asemenea, a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole. Grigore Sălceanu a murit pe 19 iulie 1980, la Constanța.

1971 – Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers”

The Rolling Stones este o formație englezească care a devenit populară la începutul anilor 1960. Legenda spune că în octombrie 1960 Mick Jagger și Keith Richards, foști colegi de școală, s-au întâlnit pe peronul gării din orașul lor natal, Dartford. Împreună cu Dick Taylor au format grupul Little Boy Blue & The Blues Boys. Doi ani mai târziu, în iunie 1962, au înființat trupa The Rolling Stones. La 12 iulie 1962 are loc primul concert la Marquee club din Londra. Grupul era format din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică), Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). În 1963, casa de discuri Decca și directorul ei artistic Dick Row, celebru pentru refuzul beatleșilor a înregistrat primul lor single. Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles. Pe 23 aprilie 1971, The Rolling Stones a lansat albumul „Sticky Fingers”. În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *