Agenda zilei 31 ianuarie

  •  
  •  
  •  
  •  

106 – Se termină reconstrucția podului peste Dunăre la Drobeta de către Apolodor din Damasc

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre erau, cel puțin pentru antichitate, remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și prin asta cuceririi Daciei. Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor, Porțile de Fier, iar fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre și stânci purtate din trecătoarea dintre Carpați și Balcani, un fundament extrem de stabil pentru susținerea construcției. Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic, Serbia de azi, de castrul Drobeta, pe malul nordic. Pentru a putea pune bazele pilaștrilor, romanii au deviat parțial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut încă și azi, în Serbia, la est de orașul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicați pe uscat. Pentru construcția celorlalți s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate și sisteme de pompe.

1418 – A murit Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești

Mircea cel Bătrân s-a născut în anul 1355. El a fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, pe 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, Armatei, Administrației și Bisericii. Rezultatele obținute îi vor permite să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării, și să stăvilească forțele otomane aflată în plină expansiune în Balcani. Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de Argeș. Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail I, acesta avându-și curțile la Târgoviște. Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc. În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman. Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș,Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate. Mircea cel Bătrân a murit pe 31 ianuarie 1418.

1797 – S-a născut Franz Schubert, compozitor austriac

Franz Peter Schubert s-a născut pe 31 ianuarie 1797, în Viena și a fost un compozitor romantic austriac. Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu “liedul”. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician. În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Franz Peter Schubert a murit pe 19 noiembrie 1828, la Viena.

1854 – S-a născut David Emmanuel, matematician român

David Emmanuel s-a născut pe 31 ianuarie 1854, la București și a fost matematician evreu român. Este considerat drept întemeietor al școlii matematice moderne în România. În anul 1879 își ia doctoratul la Sorbona, devenind astfel al doilea român, după Spiru Haret, doctor în matematici la Sorbona. În 1882, David Emmanuel a devenit profesor de algebră superioară și de teoria funcțiilor la facultatea de Știință a Universității din București. Aici, în 1888, a ținut primele cursuri de teoria grupurilor și de teoria lui Galois. Printre studenții săi se numără Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu și Simion Stoilow. A fost președintele primului congres de matematică desfășurat la noi în țară. Sedința de deschidere a Congresului a avut loc în Aula Magna a Universității din Cluj, la data de 9 mai 1929. David Emmanuel a avut un rol important în introducerea în România a studiului matematicilor moderne și în abordarea riguroasă a acestora și a fost membru al Academiei Române. David Emmanuel a murit pe 4 februarie 1941, la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *