Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor anunță că debitele Dunării, în secţiunea Baziaş, vor fi în creştere până la valori maxime de 9.200 – 9.500 mc/s, în intervalul 28-29 septembrie.
Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al fluviului, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice.
Echipele de la Apele Române inspectează digurile de la Dunăre pentru identificarea punctelor critice.
Specialiștii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării și fac schimburi de date cu experții de la nivelul țărilor din bazinul hidrografic al Dunării.
Potrivit prognozei INHGA, debitele Dunării sunt în creștere și vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu față de valoarea actuală (4200 mc/s) și cu mult peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).
Pe baza datelor actuale, a informațiilor primite din Ungaria şi Serbia şi luând în considerare aportul celorlalți afluenți importanți ai Dunării din aval de Budapesta (Drava, Sava, Tisa şi Morava), fără aport suplimentar important de precipitații în bazinul hidrografic al Dunării, din amonte de intrarea în ţară, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe Dunăre şi afluenții săi, pe sectorul din amonte de Budapesta (mai ales în Austria), debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere și vor atinge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la 9200-9500 mc/s.
Pe sectorul românesc al Dunării, în aval de stația hidrometrică Gruia, lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor asigura tranzitarea în siguranță a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secțiunea Baziaș.
Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administrații Bazinale de Apă sunt în stare de alertă și monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundațiilor, aflată în administrarea Apelor Române, pe o lungime de 1100 de km.
Sursa: Apele Române