Acasă > Administratie > Aleşii locali vor să scape definitiv de Agenţia Naţională de Integritate

Aleşii locali vor să scape definitiv de Agenţia Naţională de Integritate

Aleşii locali vor să scape, cu orice preţ, de Agenţia Naţională de Integritate. Şefii de consilii judeţene şi primarii ar putea fi ocoliţi de unele prevederi din legea incompatibilităţii, în condiţiile în care Guvernul lucrează la modificarea acesteia. E vorba de eliminarea articolului prin care aleşii locali îşi pierd mandatul dacă sunt reprezentanţii comunităţii în cadrul unei societăţi comerciale.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat recent că se doreşte modificarea legii incompatibilităţii pentru ca aleşii locali să nu mai fie acuzaţi atât de uşor de incompatibilitate. Dragnea susţine că este incorect ca primarii să-şi piardă mandatul atunci când ocupă funcţii şi într-o firmă, ca reprezentanţi ai statului. În prezent, documentul este în lucru la Ministerul Justiţiei, dar aleşii locali se plâng că legea s-a blocat acolo şi că parlamentarii puterii nu fac nimic.

“Această modificare legislativă a fost blocată de Ministerul Justiţiei. A nu se interpreta dorinţa primarilor, aleşilor locali, de a fi prezenţi în consiliile de administraţie a unui operator economic”, spune primarul de la Cumpăna, Mariana Gâju.

Nemulţumiţii au găsit înţelegere la ministrul Fondurilor Europene, care a declarat că rezolvarea situaţiei ar fi dorită inclusiv de Comisia Europeană.”Eu vă promit că săptămâna asta discut cu preşedintele ANI. pe această speţă, pentru a avea o abordare unitară, tinând cont de ceea ce instanţa deja a pronunţat. Deci eu vă promit că iau speţa respectivă, o să discut cu preşedintele ANI., pentru a încerca să rezolvăm odată pentru totdeauna acest subiect”, le-a spus ministrul Fondurilor Europene, eugen Teodorovici.

Modificarea legii ANI prin ordonanţă de urgenţă a fost discutată, încă din luna mai, şi într-o şedinţă PNL. Peste 650 de primari au probleme din cauza investigaţiilor ANI.

“Chestiunea cu ANI dacă nu intervine ceva legislativ poate deveni o problemă” spunea la şedinţa respectivă şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu. “Domnul Dragnea într-adevăr a spus că are o anumită iniţiativă. Nu rămâne decât să vedem şi să revedem dacă va fi vorba de o ordonanţă”; a replicat Crin Antonescu.

Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *