miercuri, noiembrie 13, 2019
Acasă > Eveniment > Amenzi pentru şoferii care nu au respectat regulile de trecere a căii ferate

Amenzi pentru şoferii care nu au respectat regulile de trecere a căii ferate

Poliţiştii au dat, marţi, peste 150 de amenzi şi au retras 34 de permise şoferilor care nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată, conform unui comunicat transmis de IGPR joi.Poliţia Română a desfăşurat marți o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, din cauza nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic.Astfel, sub coordonarea Direcţiei Rutiere și Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 526 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 5 infracţiuni la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 1.182 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.005 pentru abateri prevăzute de legislația rutieră şi 156 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, conform comunicatului.Poliţiştii au verificat 2.679 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, au reţinut 66 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. Dintre acestea, 17 au vizat nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar 17 efectuarea manevrei de depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 de m. înainte de acestea.De asemenea, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare neomologate, poliţiştii au retras 31 de certificate de înmatriculare auto.Totodată, în urma verificărilor în trafic, pe D.N. 14, în județul Sibiu, poliţiştii au depistat un bărbat, urmărit internaţional. Pe numele acestuia, Judecătoria Mediaș a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *