Anchetatorii au efectuat ieri o nouă percheziţie în apartamentul avocatei din Braşov. Cristian Cioacă a venit la apartamentul în care a locuit cu Elodia însoţit de avocata care îl reprezintă în instanţă. În timpul percheziţiilor, procurorii au încercat să găsească noi dovezi care să îi ajute în dosarul morţii avocatei. Cristian Cioacă nu a stat de vorbă cu jurnaliştii. A avut acceaşi atitudine ca întotdeauna.
A vorbit în schimb, avocatul lui. Maria Văsii, avocatul lui Cioacă a declarat că nu au nicio obiecţiune pentru că este dreptul anchetatorilor să facă aceste verificări.
Percheziţiile la apartamentul Elodiei au durat aproximativ cinci ore. Familia avocatei îl acuză pe fostul soţ că ar fi luat din locuinţă bijuterii, haine de blană şi un laptop, în valoare de peste 100 de mii de euro, pe care ulterior le-ar fi înstrăinat. Înainte de a ajunge la fostul domiciliu, Cristian Cioacă a fost audiat de un procuror din Bucureşti la sediul Poliţiei din Braşov. Elodia Ghinescu a dispărut în urmă cu cinci ani, iar în această primăvară a fost declarată moartă.