marți, 11 august 2020
Acasă > Sanatate > Anchetă la spitalul de Copii din Iași

Anchetă la spitalul de Copii din Iași

Anchetă de amploare la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Mai mulți medici sunt acuzați de părinții unui copil că au fost anunțati abia după cinci zile, de decesului fiului lor. În acest caz, conducerea unității medicale a deschis o anchetă internă.

Ancheta demarată de conducerea Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași, în cazul lui Fabian Arnăutu, bebeluşul decedat pe 9 august, a început de ieri. Directorul unității medicale spune că nu știe de ce părinții micuțului au fost anunțați de deces de abia după cinci zile.

Rezultatul verificărilor va fi comunicat miercuri, 20 august, atunci când comisia de anchetă va stabili cine se face vinovat de faptul că pe fişa curentă a bebeluşului nu se afla numărul de contact al părinţilor. Tot atunci, conducerea unităţii medicale va stabili care va fi sancţiunea aplicată vinovatului, conform Codului Muncii.

 Reamintim că bebelușul a murit sâmbăta trecută, iar părinţii săi au fost anunţaţi despre nefericitul eveniment abia miercuri, 13 august. Cei doi soţi şi-au ridicat copilul de la morgă joi, iar vineri l-au înmormântat.

Micuțul s-a năs­cut cu o malformaţie cardiacă şi cu sindrom Down. După naştere, copilul a fost monitorizat în Mater­nitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi, în secţia exterioară, cronici, a Spitalului de Copii „Sf. Maria“.

Redactor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *