ANCOM: Viteza de navigare pe internet va fi inclusa obligatoriu in contract

Toti furnizorii de servicii de acces la internet au obligatia de a include, pana la data de 20 ianuarie 2012, in contractele incheiate cu utilizatorii finali un set de indicatori de calitate pentru serviciul de acces la internet, precum viteza de transfer a datelor sau rata pierderii de pachete, informeaza un comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). Furnizorii vor publica trimestrial pe paginile lor de internet valorile parametrilor de mai sus si, in plus, frecventa reclamatiilor utilizatorului, frecventa reclamatiilor referitoare la deranjamente si frecventa reclamatiilor privind corectitudinea facturarii. De asemenea, pana la data de 1 ianuarie 2012, furnizorii au obligatia de a publica o procedura privind masurarea parametrilor de calitate. Primele date cu privire la acesti parametri vor fi facute publice pe paginile proprii de internet ale furnizorilor pana la data de 25 aprilie 2012 pentru perioada de raportare aferenta trimestrului I.

Furnizorii de servicii de acces la internet vor avea obligatia includerii in contracte a urmatorilor parametri de calitate tehnici:
– viteza de transfer a datelor – in contracte vor fi incluse viteza nominala/maxima de transfer a datelor si viteza minim garantata de transfer a datelor. In cazul in care furnizorul nu asigura o viteza minim garantata, acesta va mentiona explicit in contract si in conditiile generale acest lucru. Majoritatea serviciilor de acces la internet sunt de tip „best effort”, calitatea acestor servicii depinzand in foarte mare masura de modul de planificare a retelei de catre furnizori.
– intarzierea de transfer, in cazul in care furnizorul asigura o valoare garantata;
– variatia intarzierii de transfer, in cazul in care furnizorul asigura o valoare garantata;
– rata pierderii de pachete, in cazul in care furnizorul asigura o valoare garantata.

De asemenea, ANCOM va realiza, administra si pune la dispozitia publicului, pe pagina de internet proprie, o aplicatie interactiva care va permite utilizatorilor sa masoare indicatorii de calitate tehnici ai propriului furnizor. ANCOM va realiza si va publica trimestrial pe pagina proprie de internet statistici cu privire la acesti indicatori de calitate, astfel incat utilizatorii sa isi formeze o opinie referitoare la calitatea serviciului oferit de furnizorii de servicii de acces la internet.
Totodata, furnizorii de servicii de acces la internet vor include in contracte si o serie de parametri de calitate administrativi precum:
– termenul de la care va incepe furnizarea accesului la internet exprimat in zile calendaristice;
– termenul de remediere a deranjamentelor exprimat in ore;
– termenul de solutionare a reclamatiilor utilizatorilor exprimat in ore.

Furnizorii vor publica trimestrial pe paginile lor de internet valorile parametrilor de mai sus si, in plus, frecventa reclamatiilor utilizatorului, frecventa reclamatiilor referitoare la deranjamente si frecventa reclamatiilor privind corectitudinea facturarii. Furnizorii vor mentine pe pagina de internet date complete si exacte cu privire la acesti indicatori, astfel incat utilizatorii finali sa poata accesa si valorile corespunzatoare ultimelor patru trimestre.

“Prin asigurarea transparentei in ceea ce priveste parametrii de calitate aferenti serviciului de acces la internet, utilizatorii finali isi pot evalua furnizorul, precum si evolutia calitatii serviciului in timp”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Sursa: www.avocatnet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *