vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Social > Angajații Combinatului Chimic Slobozia nu și-au primit salariile de luni de zile

Angajații Combinatului Chimic Slobozia nu și-au primit salariile de luni de zile

Nici anul acesta nu se anunță vremuri mai bune pentru Combinatul Chimic de la Slobozia. Cei 800 de angajați nu și-au mai primit salariile de două luni, iar bonurile de masă de cinci luni, în circumstanțele în care combinatul este închis de o săptămână. Sindicaliștii continuă lupta cu conducerea unității.

„Combinatul a fost oprit, din cauza unor defecțiuni de ordin tehnic, apoi a fost repornit, după ce defecțiunea a fost remediată, pentru ca, în urmă cu o săptămână, producția să fie din nou stopată, pe motiv că nu sunt gaze. Recent, s-a dat o ordonanță de guvern care reduce prețul gazelor, dar care nu se aplică. Prețurile sunt mari pentru toată zona industrială, astfel că s-a ajuns la un blocaj“, a declarat Octavian Ciobanu, liderul sindicatului Amonil.

Angajații se tem că, în cazul în care ar fi disponibilizați, șansele să își găsească un nou loc de muncă sunt aproape de zero, având în vedere natura meseriilor practicate.

„Nu prea există posibilități pentru cei care și-ar pierde locurile de muncă. Unii își vor găsi de lucru, de exemplu electricienii sau mecanicii, pentru că meseriile lor sunt necesare și în alte domenii, dar pentru chimiști, să zicem, va fi foarte dificil, mai ales în Slobozia, unde piața muncii este extrem de săracă. De asemenea, vârsta este și ea un handicap, majoritatea angajaților având peste 50 de ani“, a mai spus Octavian Ciobanu, liderul sindicatului Amonil.

Foștii muncitori sunt acum îngrijorați că nu vor putea pune mai nimic pe masa de Paște.

Redactor: Denisa Stoenescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *