sâmbătă, 19 septembrie 2020
Acasă > Social > Angajații SRTF Călători vor fi testați medical și psihologic

Angajații SRTF Călători vor fi testați medical și psihologic

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA (SNTFC CFR Călători SA) va testa medical şi psihologic personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor.În acest sens, va fi organizată o licitaţie publică pentru atribuirea contractului „Servicii de examinări medicale şi psihologice pentru personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor (12 loturi)“, cu o valoare estimată de 207.876 de lei, fără TVA. Agenţii economici interesaţi de acest contract vor depune ofertele de participare până pe data de 31 august, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00, la sediul SNTFC CFR Călători SA, de pe bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, Bucureşti. De asemenea, ofertanţii vor prezenta bilanţul contabil la 31.12.2014, însoţit de confirmarea depunerii acestuia, dar şi lista principalelor prestări de servicii similare efectuate în ultimii trei ani, conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi.

 

Sursa- Ziua de Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *