miercuri, iunie 26, 2019
Acasă > Monden > Angus T. Jones renunţă la rolul din serialul “Doi bărbaţi şi jumătate”

Angus T. Jones renunţă la rolul din serialul “Doi bărbaţi şi jumătate”

Actorul Angus T. Jones, interpretul personajului Jake Harper din serialul de televiziune “Doi bărbaţi şi jumătate/ Two And a Half Men”, a renunţat la acest rol întrucât doreşte să îşi continue şcoala, a anunţat Ashton Kutcher, colegul său din distribuţia serialului, informează femalefirst.co.uk.

Angus T. Jones, în vârstă de 19 ani, a devenit cunoscut cu rolul Jake Harper, nepotul personajului interpretat de Charlie Sheen în acest serial, atunci când avea vârsta de 10 ani, însă a început să apară mai rar în “Doi bărbaţi şi jumătate” în acest an, la câteva luni după ce şi-a cerut iertare în mod public în faţa creatorilor show-ului, după ce a spus că această comedie este “o murdărie” şi i-a îndemnat pe fani să nu o mai urmărească, într-un mesaj video înregistrat pentru organizaţia religioasă Forerunner Chronicles.

Zvonurile din presa americană sugerează că decizia lui Angus T. Jones a avut o anumită legătură cu acele comentarii controversate, însă Ashton Kutcher, care a început să joace în “Doi bărbaţi şi jumătate” în 2011, după concedierea actorului Charlie Sheen, a insistat asupra faptului că tânărul său coleg a dorit pur şi simplu să meargă la liceu, “la fel ca un copil obişnuit”.

“Angus a jucat în acest serial toată copilăria sa şi anul trecut mi-a spus: «Omule, vreau mult de tot să merg la liceu şi să fiu un copil normal». I-am spus: «Angus, te rog, întoarce-te, mai joacă un an şi apoi te poţi duce la liceu». El s-a întors (în distribuţia serialului) anul trecut, iar în acest an a decis că vrea într-adevăr să meargă la liceu. Aşadar, se va duce la liceu”, a dezvăluit Ashton Kutcher.

Angus T. Jones, care este plătit cu 6 milioane de dolari pe an pentru acest rol, nu a vorbit deocamdată în mod public despre plecarea sa din serialul “Doi bărbaţi şi jumătate”, însă Ashton Kutcher speră că acesta va reveni în viitor în serial în calitate de invitat special.

“Personajul său a plecat în armată anul trecut, aşadar el luptă în nişte războaie în numele Guvernului american. Poate am putea să îl aducem înapoi prin intermediul unor scene cu conversaţii pe Skype. Nu ştiu prea bine în ce fel scenariştii vor realiza acest lucru”, a adăugat Ashton Kutcher.

După dispariţia personajului Jake Harper, producătorii serialului “Doi bărbaţi şi jumătate” au completat distribuţia show-ului cu un nou personaj, cel interpretat de actriţa Amber Tamblyn, care o joacă pe verişoara lesbiană a personajului jucat de Angus T. Jones.

Serialul “Doi bărbaţi şi jumătate”, ajuns la cel de-al 10-lea sezon, este urmărit de aproximativ 14 milioane de americani în fiecare săptămână şi este difuzat în peste 20 de ţări. Cel de-al 11-lea sezon al acestui serial va reveni pe micile ecrane nord-americane pe 26 septembrie.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *