duminică, septembrie 22, 2019
Acasă > Ultima ora > ANM: Atenționări Cod Galben de vijelii în județe din Transilvania, Oltenia și Dobrogea, în următoarele ore

ANM: Atenționări Cod Galben de vijelii în județe din Transilvania, Oltenia și Dobrogea, în următoarele ore

Meteorologii au emis, miercuri, noi atenționări de vremea instabilă, valabile în următoarele ore în județe din Transilvania, Oltenia și Dobrogea.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, între orele 15:35-17:00, local, în județul Olt, inclusiv în municipiul Caracal, se vor semnala intensificări ale vântului, ce pot atinge și depăși, local, la rafală 60-70 km/h.

De asemenea, în intervalul orar 14:40-20:00, în județele Alba și Sibiu, inclusiv în zona montană, sunt prognozate vijelii, cu rafale ce vor depăși local 55 km/h.

În plus, între orele 14:10-20:10, în zona de sud-vest a județului Constanța se vor semnala intensificări de scurtă durată ale vântului, iar rafalele pot atinge și depăși 55-60 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *