Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod Galben de ninsori abundente, viscol şi polei valabilă în toată ţara, începând din data de 3 februarie, timp de trei zile. Astfel, în perioada 3 februarie, ora 10:00 – 5 februarie, ora 20:00, în toate zonele ţării, începând din sud-vest, se vor semnala ninsori abundente însoţite de viscol, iar vântul va sufla cu până la 60 km/h, mai ales în sud şi sud-est. La munte vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, iar noul strat de nea va depăşi 20 de centimetri. Totodată, specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie precizează că, în zonele de sud-est, precipitaţiile se vor tranforma în ploaie şi lapoviţă, fapt ce va conduce la apariţia poleiului. La ora actuală, se află în vigoare atenţionarea Cod Portocaliu de ger, emisă de ANM în data de 30 ianuarie a.c., şi care va expira vineri, 3 februarie, cel mai probabil în prima parte a zilei. Atenţionarea vizează întreaga ţară, cu excepţia zonelor vestice, unde avertizarea de temperaturi scăzute este încadrată la Cod Galben. Codul Portocaliu de ger persistent acoperă 37 de judeţe din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş, Dobrogea şi municipiul Bucureşti. În aceste regiuni, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade Celsius, iar cele maxime diurne vor fi negative. Totodată, în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40-50 km/h, accentuând senzaţia de frig. Meteorologii menţionează că indicele de răcire IR va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi. ANM a instaurat, de asemenea, Cod Galben de ger în Crişana şi Banat, unde vremea va fi geroasă în cursul nopţilor, când valorile termice vor coborî sub -10 grade Celsius. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, ANM va actualiza prognoza prin atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare.
Sursa: www.replicaonline.ro