Acasă > Economie > ANOFM. Peste 21.000 de români au participat la cursuri de formare profesională

ANOFM. Peste 21.000 de români au participat la cursuri de formare profesională

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) precizează că, în primele nouă luni ale anului, 21.227 persoane au participat la  programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale.

Dintre acestea, 14.412 sunt şomeri, 3.926 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 300 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite, alţii decât şomerii, iar 55 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor.

Restul de 2.534 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În perioada de referinţă au fost organizate 893 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 582 programe de calificare/recalificare şi 311 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (39,02%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 35-45 de ani (26,78%), de tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani (17,64%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (16,56 %).

În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 8.541 persoane (59,26%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii primare şi gimnaziale – 4.139 persoane (28.72%) şi cei cu studii superioare – 1.732 persoane (12,02%).

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna septembrie 2019 sunt: lucrător în comerţ – 1.583, agent de securitate – 1.322, inspector (referent) resurse umane – 1.123, bucătar – 910, operator introducere, validare şi prelucrare date – 909, frizer – coafor manichiurist pedichiurist – 630, competenţe cheie – comunicare în limba română – 459, contabil – 414, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale – 387, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie – 325, coafor – 317, competenţe în limba engleză – 269, îngrijitoare bătrâni la domiciliu – 262, cofetar patiser – 251, manichiurist pedichiurist – 237.

Sursa: Comunicat ANOFM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *