Acasă > Economie > ANOFM. Peste 28.000 locuri de muncă vacante

ANOFM. Peste 28.000 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 28.023 locuri de muncă.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (1.888), ucenic (1.526), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.276), agent de securitate (1.214), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.132), vânzător (845), confecţioner-asamblor articole din textile (705), manipulant mărfuri (639), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (592), lăcătuş mecanic (581), casier (561).

Din cele 28.023 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.228 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 14.948 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.

Oferta locurilor de muncă la nivel naţional poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secţiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce priveşte locurile de muncă la nivel judeţean, aceste informaţii pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene/municipale sau la sediul acestora.

Sursa: Comunicat ANOFM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *