duminică, septembrie 22, 2019
Acasă > Politica > Antonescu, despre poziţia PSD pe votul pentru referendum: Nu e adevarat, am convenit contrariul

Antonescu, despre poziţia PSD pe votul pentru referendum: Nu e adevarat, am convenit contrariul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind votul de marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu “nu este adevărat’ şi că a fost convenit “contrariul”.

Preşedintele PNL a fost întrebat dacă ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind faptul că s-ar fi convenit în USL pentru un vot “pentru” al parlamentarilor USL asupra punctului de vedere favorabil la referendumul propus de Traian Băsescu este adevărat.

“Nu e adevărat. Am convenit contrariul”, a răspuns Antonescu, pentru MEDIAFAX.

Grupurile PSD şi UNPR “îşi exprimă surprinderea” faţă de decizia parlamentarilor PNL şi PC de a vota împotriva proiectului de hotărâre privind referendumul, menţionând că decizia liberalilor şi conservatorilor vine după ce în USL s-a convenit în favoarea unui vot pentru adoptarea acestei hotărâri.

Grupurile parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat au transmis, marţi, sub semnătura celor doi lideri de grup, Marian Neacşu, respectiv Ilie Sârbu, un comunicat în care fac o serie de pecizări “în legătură cu votul exprimat în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 iunie 2013 referitor la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum naţional”.

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi “pentru”, 123 de voturi “împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a precizat că parlamentarii PSD şi-au păstrat punctul de vedere din comisiile juridice şi în plen la votul asupra iniţiativei preşedintelui Traian Băsescu privind un nou referendum, votând favorabil şi că este dreptul PNL de a decide să voteze împotrivă.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a precizat, în plenul Parlamentului, că PNL a votat împotriva iniţiativei preşedintelui pentru un nou referendum, considerându-l “o diversiune politică” şi un referendum ilegal.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *