Apelul unei mame. Salvați-i fiul donând sânge B3 Rh pozitiv

  •  
  •  
  •  
  •  

donare sangeAlexandru Marincoi, un tânăr constănțean în vârstă de 33 de ani, are nevoie urgentă de sânge B3 Rh pozitiv, pentru a putea lupta cu o cumplită boală: leucemie acută mieloidă.

Mama sa face apel la oamenii cu suflet, care îl pot ajuta printr-un gest de donare de sânge.

De aproximativ o săptămână a început o nouă rundă de chimioterapie și are nevoie de sânge în perioadă 8-10 martie,  grupa B3 RH pozitiv, indiferent de sexul donatorului.

Cei care vor să-l ajute pe Alexandru Marincoi sunt așteptați să doneze la centrele de transfuzii din județele Constanța, Buzău, Galați, București și Slobozia.

Donatorii trebuie să precizeze că sângele recoltat este pentru pacientul Marincoi Alexandru Adrian, internat la Spitalul Clinic Fundeni, secția Hematologie, în grija dr. Ionescu Bogdan.

Totodată, cei care au mai donat sunt rugați să ceară afereza trombocitară.

Aceasta se va folosi de 3 ori pe săptămână, luni, miercuri și vineri și trebuie folosită în maxim 5 zile de la donare.

Specialiștii spun că sângele trebuie să vină de la o persoană care a mai donat cel puțin o dată sânge în ultimele 6 luni.

Pentru mai multe informații, o puteți suna pe mama tânărului, Marincoi Maria, la numărul 0724847712.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *