duminică, septembrie 15, 2019
Acasă > Eveniment > Apeluri false la 112

Apeluri false la 112

Persoanele care apelează în mod abuziv Serviciul Unic de Urgenţă, de cele mai multe ori, se joacă la telefon, fac glume indecente, pun muzică sau solicită informații cu caracter general.

În primul semestru al acestui an, în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă au fost recepţionate aproximativ 46.000 de apeluri pe zi, respectiv circa 2.000 de apeluri pe oră. 70% dintre aceste apeluri sunt false, susțin reprezentanții Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Și cum inconștiența se plătește, de la începutul anului au fost aplicate aproape 5.000 de amenzi, între 500 și 1.000 lei, persoanelor care au făcut apeluri false la 112.

Din cauza acestor apeluri false este întârziată tratarea apelurilor reale, timpul mediu de tratare a unui apel fiind de 50 de secunde. Potrivit reprezentanților STS, pe lângă întârzieri, aceste apeluri false le creează operatorilor un mare disconfort, fiind astfel prejudiciată calitatea serviciului prestat. Purtătorul de cuvânt al STS afirmă că apelurile abuzive sunt, de regulă, inițiate de pe telefoane cu serviciu preplătit și nu sunt identificabile, astfel că sancțiunile nu relevă numărul real al apelurilor false.

Redactor: Sorin Hulubei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *