Aproximativ 11 mii tone de alge, adunate de pe plaje de la începutul sezonului estival

11.000 de tone de alge au fost adunate de către Apele Romane Dobrogea-Litoral -Sistemul de Gospodărirea Apelor (SGA) Constanța de la începutul sezonului estival și până în prezent.

În continuare, cea mai semnificativă înflorire algală se menține în zona de sud a litoralului românesc, pe o lungime de peste 70 de km, de la Corbu și până la Vama Veche.

Având în vedere cantitățile mari de alge acumulate în apă, acestea nu pot fi colectate decât atunci când ajung pe țărm.

Echipele din cadrul SGA Constanța intervin doar pe timpul nopții, pe toată linia țărmului, de la Năvodari la Vama Veche, cu utilaje specializate, pentru ca turiștii să nu resimtă foarte mult disconfortul algelor aduse la țărm de către curenții marini.

Chiar dacă algele nu sunt dăunătoare sănătății, operațiunile se desfășoară susținut, în fiecare noapte, astfel încât turiștii să resimtă cât mai puțin disconfortul creat de către acestea.

Sursa: Apele Romane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.